Despre piele

Despre cum întreţinem încălţămintea din piele naturală

Post Title

Generalităţi

Încălţămintea din piele naturală necesită o îngrijire particulară în special toamna şi iarna, când pantofii se umezesc şi se murdăresc. Dacă însă sunt îngrijiţi pantofii pot fi păstraţi ca noi pe parcursul întregului interval. Pentru acesta exista cateva trucuri pentru intretinerea eficienta a încăltamintei din piele, care nu va ajuta doar sa va bucurati mai mult timp de perechea preferata de pantofi, ci si sa o faceti sa arate în permanenţă ca nouă!

Trucuri

Curatarea pantofilor din piele se face zilnic sau după fiecare purtare. Pantofii se şterg de praf sau noroi pentru a evita deteriorarea materialului din care sunt confecţionaţi. Înainte de a începe curăţirea încălţămintei desfaceţi şi scoateţi sireturile. Curăţaţi prima dată de praf şi murdărie cu o perie adecvată pentru curăţarea uşoară a pielii. Puteţi folosi săpun sau un agent de curăţare special pentru pantofi. În urma acestor proceduri, în cazul în care aţi folosit apă, lăsaţi pantofii să se usuce, apoi ştergeţi-i cu o cârpă moale de bumbac.

Încălţămintea din piele naturală umedă îşi păstrează elasticitatea şi după uscare dacă va fi bine unsă cu ulei de ricin. Ungeţi eventual cu cremă specială din comerţ, folosind o perie mică sau aplicaţi un tratament cu ulei de nurca (acest lucru va face încalţămintea să arate ca nouă).

Talpa

Din când în când talpa încălţărilor are nevoie de curăţire şi îngrijire. Ungeţi talpa cu ulei sau preparate special destinate pentru tălpi, pentru a o întări. Această procedură este recomandată îndeosebi după plimbările pe ploaie.

Pentru ca tălpile pantofilor să nu mai scârţâie, unge talpa acestora, o dată pe săptămână, cu ulei de in fiert.

Impermeabilizarea tălpilor din piele, în special cele de iarnă (bocanci, cizme), se poate realiza astfel: se topesc pe un foc mic 10 părţi de ceară de albine şi 6 părți de răşină, iar în topitură se înglobează 50 de părţi de ulei de in fiert şi 50 de părţi de grăsime de oaie. Cu pasta obţinută se unge talpa având grijă să fie unse şi cusăturile; se topesc 25 g de ceară de albine, 25 g răşină uscată şi 10 g de seu de vită, oaie sau de capră. În acest amestec se adaugă 200 ml de ulei de in şi 10 ml de esență de terebentină. Se dă de 2-3 ori.